fbpx

Categorie: Blog

Cum construim brandul de donator al României? Ce avem noi să îi învățăm pe alții?

(Interviu pentru Euractiv, realizat de Bianca Toma, careia ii multumesc pentru o foarte frumoasa conversatie) România, donator de asistență pentru dezvoltare, o temă nouă pe care provocările regionale o aduc tot mai în față în agenda publică. Interviu cu Mirela Oprea, Secretar general ChildPact, Senior Manager World Vision Orientul Mijlociu și Europa de Est. La […]

De ce nu se duc cerşetorii la muncă în loc să întindă mâna? 5 răspunsuri.

Ok, titlul ăsta e o acţiune mârşavă. L-am folosit ca să stârnesc curiozitate, dar de fapt eu nu o să mă refer la toţi cerşetorii, ci doar la unii dintre ei. Mai precis la cei pe care îi cunosc eu personal, sau cei la care am început să mă gândesc, după ce am întâlnit-o pe […]

World Vision România: a se slăbi cu campania asta de donaţii de 2 euro amărâţi la 8825. Românii vor să facă lucruri bine făcute!

Băi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu îmi mai încap în piele de mândrie! Se dă următoarea situaţie: Într-o ţară, Siria, un pic mai mică decât România (dar nu cu mult), a avut loc un război sângeros, în care au murit 250.000 de oameni, dintre care 12.000 de copii. Datorită acestui război 9 […]

Pentru Ionuţ bici sau pupici?

De-a lungul căii ferate, în colonie, e un şir de căsuţe coşcovite, cu gardul strâmb sau lipsă, de după care se iţesc capete de copii moşcoşiţi. Noroi dincoace de gard, noroi dincolo de el. Câini subţiri dincoace de gard, câini subţiri şi dincolo, unde mai vezi şi câte un porc, câte o gaşcă de raţe, […]

Acuzaţie de nesimţire

Evenimentul CSR4WOMEN al AVON, unde am fost invitata sa tin o scurta cuvantare, m-a pus din nou pe ganduri. Am vorbit (pentru prima oara in public) despre scoala ca mecanism de excluziune sociala, despre lipsa de umanitate (sau mai pe sleau, de nesimtirea) autoritatilor publice care creaza o noua generatie de marginalizati, de diferenta dintre […]

Portretul refugiatului si pacatele lui. Mari cronicari romani din Grecia.  

Toti romanii se pricep la poezie (ca doar romanul s-a nascut poet), la fotbal si mai nou la refugiati. Cantitatea de opinii care se debiteaza pe aceasta ultima tema e absolut impresionanta si este egal distribuita intre vladica si opinca. Vladica vorbeste mai ales in engleza, pe la BBC si alte locuri de unde prietenii […]