Portretul refugiatului si pacatele lui. Mari cronicari romani din Grecia.  

Toti romanii se pricep la poezie (ca doar romanul s-a nascut poet), la fotbal si mai nou la refugiati. Cantitatea de opinii care se debiteaza pe aceasta ultima tema e absolut impresionanta si este egal distribuita intre vladica si opinca. Vladica vorbeste mai ales in engleza, pe la BBC si alte locuri de unde prietenii vladicii se adapa cu informatii proaspete. Vladica mai citeaza un studiu, mai baga o intrebare retorica, mai intervieveaza un amarat de refugiat, mai pune in relatie mere cu pere. Opinca vorbeste raspicat, ca pe la noi prin sat, pe la ziarele locale, citeaza alte opinci, in loc de intrebari retorice are numai certitudini, se intervieveaza pe el insusi de pe plaja de unde a vazut refugiati rasarind din valuri si pune in relatie mere cu balene (adica din categoria ‘unde dai si unde crapa’).

Iata de exemplu ce spune un roman intors din Grecia, in postarea lui de pe facebook (preluata de un ziar online, nu spui care), in urma unei calatorii pe un vas, la care calatorie au participat si unii refugiati. Redau si cateva din gandurile mele (proprii, personale si total subiective, deci cu alte cuvinte nu dati cu parul, pentru ca daca o sa faceti asta, o sa reclam dreptul la opinie). Le scriu aici, asa, ca exemplu de dialog intre mine si mine, ca documentare a efortului meu de a ma forma in acest ultim sport national – refugiatismul – care inteleg ca va deveni conditie pentru mentinerea calitatii de cetatean roman. Doresc ca autoritatile indrituite sa consemneze ca eu cel putin eforturi am facut si sa ma trateze cu clementa in cazul ca nu o sa ma descurc prea bine la examenul de MCCR (Mentinerea Calitatii de Cetatean Roman).

„Pe vas am gasit multe sute de persoane cu aspect caracteristic oriental care vorbeau limba araba (…). Acesti oameni nu se potriveau cu imaginea mea despre refugiati. Dupa ce am studiat ani si mii de pagini de descrieri a catastrofelor cu care s-a confruntat Poporul Roman ca urmare a agresiunilor din istoria sa recenta, mi-am format si eu o imagine anume pentru termenul de “refugiat”. 

Exceptional! In sfarsit cineva care a studiat serios, a luat la mana analele istorice, a lins mii de pagini prin arhive (sper sa nu fi facut apa la plamani, ca e frig prin arhive), a pus totul pe caprarii, a clasificat catastrofele de toate tipurile care ne-au lovit prin spatiul carpato-danubiano-pontic si acum are o concluzie. Evrika! Asta daca o sa scrie o carte, s-a scos: castiga o tona de bani, va fi cel mai bine vandut best-seller din toate timpurile. Si noi pe langa el, ca deh, e fiul patriei, daca nu am fi fost noi, conationalii sai sa fi construit arhivele alea, sa il trimitem la gradinita si apoi la scoala pe geniul cercetator, n-ar fi putut el sa scrie asa carte!

‘’Noi am cunoscut fenomenul refugierii de zeci de ori ca urmare a evenimentelor violente ale revolutiei bolsevice din Rusia, pierderilor teritoriale din timpul primului razboi mondial, ocuparea Basarabiei de catre URSS in 1940, ocuparea Ardealului de catre Ungaria in 1940, reocuparea Basarabiei de catre URSS in 1944, exodul pe motive politice si economice intre 1944-1989, exodul pe motive economice dupa 1990 pana in prezent. Putem spune ca am devenit “specialisti” in refugiere in ultimii 100 de ani. Refugiatii nostrii aveau, in toate timpurile, caracteristici similare: erau abatuti, tristi, neglijent imbracati, carand bagaje la limita posibilitatilor de transport prin forte proprii’’.

Da, dom’le! Iata, nu a omis nici macar o catastrofa producatoare de refugiati! Le stie pe toate! Si le si zice bine! E poet. Cu adevarat, m-a convins. Pai clar, avem o experienta seculara, dar ce zic eu, MILENARA, pe teme de refugiati. Noi stim bine cum sta treaba, putem sa vindem si altora din doldora de expertiza pe care o avem. Poate o punem si de-un business. Pai sa vina la noi americanii, nemtii si astia care mai ajuta refugiatii. Sa le zicem noi cum e treaba. Ca noi avem refugiatismul in sange. In ADN! Adanc infipt in fibra nationala. Copiii nostri pot sa le dea lectii expertilor lor, ca au supt de la mama, stiinta refugiatismului. Noi stim cum sunt refugiatii! Ii ginim dupa culoare, dupa miros, dupa cantitatea de bagaje. Dupa haina, bai, se cunoaste refugiatul! Nici atata nu stiti! Ce pierdeti voi acolo atata timp cu documente si prostii, noi stim dintr-o ochire care-i refugiat si care nu-i. Ia uite, asta azi dimineata s-a sculat nevasta-sa mai devreme, i-a calcat camasa, i-a primenit batista. Ii clar, nu-i refugiat. Astalalt in schimb a dormit la amanta. Aia ii smechera. Nu-i calca, nu-i spala, ii trist si abatut omu’ ca nu stie ce-o sa ii zica nevasta, poate il da naibii afara din casa si ramane refugiat. Deci clar, asta ii refugiat. N-are prea multe bagaje, dar situatia asta se va remedia in curand, de indata ce da ochii cu nevasta-sa.

“Refugiatii” de acum 2 zile erau veseli, relaxati, senini, faceau glume si radeau uneori in hohote in grup’’.

Ia uite bai ce nesimtiti! Pe astia ii cauta moartea pe la ei prin tara si ei se tin de veselii si relaxari, pe aici pe la noi, prin Uniunea Europeana, unde nici sa mori nu poti pana nu completezi, semnezi, stampilezi si scanezi ceva formular. A dracu’ astia! Ptiu pe ei, sa ne facem cruce cu doua maini, asa oameni haini mai rar. Ca zambesc si ei acolo, in coltul gurii, as mai intelege. Dar acu’ chiar sa rada in hohote pe barca europeana? Neicusorule, iti spun, asta nu-i ceva in regula. Pai eu, familia mea, de la patuzsopt… lupta, lupta si da-i, si da-i si lupta…

‘’Fara exceptie, erau bine imbracati, unii cu haine de firma cu insemnele vizibile in exterior, bine, sau chiar foarte bine incaltati, mai toate incaltarile aratau ca noi, pantofi de sport de firma sau chiar eleganti, unele femei aveau toc jos’’.

Bai, ce nesimtiti. Astia vin sa le dea lectii de moda la bietii greci. Nu iesira aia bine din criza si pac, da napasta asta cu moda peste ei, de nu o sa mai stie saracii greci pe ce sa isi cheltuie banii de la Merkel. Inteleg si eu daca erau ceva italieni. Dar sirienii chiar n-au nici o treaba cu moda. Cata aroganta, dom’le! Nu le-ar fi rusine obrazului nelaut! Ca e clar pentru oricine se pricepe ca daca trebuie sa pleci la drum si ai doua perechi de pantofi, ii iei pe aia mai rai, sa te asiguri ca ti se rup de tot pe drum. Eventual, daca nu ai pantofi mai scalciati, imprumuti si tu de la cineva. Ii dai pe aia buni ai tai, pe o pereche pingelita, ca sa fii si tu in rand cu lumea, sa corespunzi naibii imaginii de refugiat. Nu te apuci tu sa revolutionezi imaginea refugiatului cum iti tuna tie prin cap, sa treci asa ca voda prin loboda cu pantofi eleganti. Drept ii ca daca esti prea rupt in cur, zic astia ca nu te primesc ca de saracani e plina lumea. Dar alege: ori, ori! Gandeste-te bine ce faci, cu ce pantofi pleci de sub bombe, ca asta ar putea sa iti decida viata. Ai scapat de sub gloante? Eh, sa-ti fie de bine! Acu’ sa vad cum scapi de sub inspectia de pantofi! Sa fii bine incaltat e una. Dar sa fii ‘chiar foarte bine incaltat’, asta e grav de tot!

Bagajele insa erau cel mai socant aspect, care, fara echivoc, ii descalifica ca refugiati sau fata de ceea ce noi intelegem ca fiind refugiati: toti aveau nu mai mult de un rucksac/ghiozdan de marime medie. 

Da dom’le! Soc si groaza fara nici pic de echivoc! Pai sa vina ei numai cu un ghiozdan? Da’ ce, vin la scoala? In loc sa isi aduca si ei averile aici la noi, sa ne bucuram si noi de ele, sa manance si gura noastra cum ar veni…  astia le lasa pe toate sub bombe, sub molozurile alea pe care le mai vedem pe la televizor, inainte de a muta pe alt canal. Pai nu-i asta risipa? Si lipsa de planificare? Pai cine o sa se mai duca sa le ia astora averile de sub bombe? Sau astia care au plecat din taberele de refugiati din Irak, Liban, Iordania. Ar fi putut si ei ciordi macar corturile UNHCR-ului, ca din panza aia, ehe, cate se pot face…

In fine, m-am apropiat de un grup voios de tineri care faceau semnul victoriei. (…)

Eu: Cum de sunteti atat de multi plecati deodata? Intreb pentru ca eu insumi am fost acum 30 de ani refugiat din Romania comunista si pe vremea mea, refugiatii plecau individual sau familii si doar in caz de razboi pe vremuri mai indepartate, plecau un grupuri mari fugind de front.

 Fabulos! Deci acum aflu si eu cum era cu refugiatii din Romania comunista. Acum 30 de ani, deci cam prin 1985, se pleca incolonat, aliniat, organizat, civilizat, direct de sub ochiul vigilent al politistului de frontiera, individual sau pe familii. Ati retinut, da? Individual, sau cel mult pe familii. Plecatul in grupuri mari, doar in caz de razboi.

‘In cazul vostru, conflictele armate sunt continue de 4 ani in Siria, de 24 de ani in Irak, de 70 de ani in Palestina, nu e ceva nou care v-a luat prin surprindere, valurile initiale au plecat de mult, ce e cu voi acum, ce s-a intamplat?

El: La noi totul este distrus, nu mai avem nici un viitor, eu am 27 de ani si sunt inginer electronist dar de 5 ani nu am gasit nici un serviciu in Irak. La noi au fost omorati 4 milioane irakieni in primii 3 ani de razboi.

Un mizilic dom’le! Astia s-au pierdut cu firea pentru 4 miloane de arabi de-astia de-ai lor. Pai la 4 milioane, nu se justifica sa pleci asa ca bezmeticul, cu grupul. Si ce astea sunt razboaie care nu dureaza decat de 4 ani?

 ‘’Eu: Totusi nu se poate sa abandonam pamanturile stramosesti, trebuie sa existe o speranta, ceva care sa va tina legati de tara voastra.

El: Nu mai este nimic de facut, totul este terminat, nu mai este nici o speranta’’.

Ei, asta e mare problema cu pamanturile stramosesti. Macar cei un milion de romani care au plecat in Italia s-au dus sa se razbune, sa le arate lor urmasilor romanilor ca nici dacii nu erau de ici de colea. De fapt, ei s-au INTORS la pamanturile stramosesti, ca noi suntem urmasii romanilor, ce naiba. In Spania ne-am dus tot cu milionul, pentru ca romanii au colonizat si peninsula iberica si de fapt romanii au colonizat cam tot, asa ca noi cand plecam nu plecam in dorul lelii. Daca ne trazneste prin cap sa ne refugiem un pic, noi decat ne intoarcem la pamanturile stramosesti, pe care de abandonat le-am abandonat acum 2000 de ani, din nestiinta si din nebagare de seama. Da’ ne pare rau! De aia si zicem acu’ de ele. Ca-n bancu’ ala: ‘Viata sau mustata pe pamanturile stramosesti?’ Tu: lasa-ma dom’le cu viata! Viata o mai fi si mai apoi (faimoasa viata de apoi), dar pamanturile stramosesti nu le ai si pe lumea ailalta. Alegere clara, nu? Sa vina americani si nemtii sa le explicam cum poti deosebi un refugiat de un ne-refugiat pe baza de mustata!

Ne strangem mainile prietenește si ne despartim.

Bravo, Tzucule. Daca poti strange mana unui asa nesimtit de om: jos palaria! Esti un exemplu pentru mine si pentru tot neamu’ meu. Sa-mi zici unde sa iti fac statuie. Io te-as vedea in Piata Avram Iancu din Cluj, ca sa ii tii companie amaratului aluia care a facut ce-a stiut dar de refugiat nu s-a refugiat!

Minciunile tipice propagandistice atat de familiare noua: tara este terminata, totul e rau, nimic nu se mai poate face, trebuie sa plecam, politicienii sunt de vina pentru ca sunt corupti, de vina sunt America si politicienii lacomi.

Tzucule, ca bine zici! Eu zic ca acolo is de fapt o gramada de oportunitati de afaceri. Ce-ar fi sa mergi tu sa profiti de ele? Apoi cand te imbogatesti, ne chemi si pe noi, sau macar ne devii mentor. Dai un exemplu national. Ba chiar mondial! Oportunitati cat casa poporului! Ai oportunitatea sa iti iei un glonte in cap, gratis, cand vrei tu si numai pentru tine! Poti sa iti renovezi casa si de doua ori pe zi, ca sigur se gaseste cineva sa iti arunce o bomba ca sa iti dea motiv sa o mai renovezi o data! Daca iti duci acolo si sotia, fiica sau sora, ti le reguleaza in stil barbar, nu oricum! Aia is niste finuti, pe fetite le asteapta pana la prima menstruatie. ISIS a zis clar ca fete care nu au menstruatie nu se reguleaza. Le gazduiesc in schimb, in niste locuinte foarte comode, cate 300-400 in camera, pana le vine ceasul. Poti sa te duci sa stai bine mersi, fara grija chiriei sau a zilei de maine, intr-o tabara de refugiati. Acolo-i raiul pe pamant. Numai corturi cat vezi cu ochiul, pe o suprafata mai mare ca Bucurestiul, unde nu-i apa, nu se cultiva o leguma, nu se creste un pui de gaina. Iti faci ferma in desert si te-ai scos! Trai, neneaco cu banii babachii! Mare pacat ar fi sa nu pleci… Miliardar te faci!

‘Un eveniment halucinant e putin spus. Imi venea o intrebare in minte pe care as fi pus-o la zeci de femei, dar stiam ca nu voi primi ca raspuns adevarul: cum te stramuti pe viata, tu mama, cu un copil in carucior si doar cu un ghiozdan in carca, peste mari si tari pe un drum de 3,500 km catre o tara straina, fara nici macar o sticla de apa la tine?”

Da, macar o sticla de lapte sa fii adus si jalnicele astea de muieri! Au batut atata drum, 3500 de km, si nici o sticla de lapte nu au fost in stare sa aduca… Vin cu mana goala… Ca parca noi am avea vaci si oi sa le dam lor lapte la copii… Am evoluat bai, gata cu mioriţa! Ce oameni, bre!