fbpx

Cercul Anelor

Grup de susţinere pentru “Cealaltă Femeie”

Timp de 18 luni am fost “cealaltă femeie”. Iar asta a fost, în bine şi în greu, una dintre cele mai transformatoare experienţe din viaţa mea. Cu cuvintele lui Charles Dickens:

“Au fost cele mai bune vremuri, au fost cele mai rele vremuri, a fost epoca înțelepciunii, a fost epoca prostiei, a fost epoca credinței, a fost epoca incredulității, a fost anotimpul luminii, a fost anotimpul întunericului, a fost primăvara speranței, a fost iarna disperării”.

Pe drumul înspre “noua eu”, aş fi avut nevoie, mai mult decât orice, de o comunitate. De un grup de femei cu o experienţă similară, cu care să împărtăşim gânduri, trăiri şi idei pentru viitor. Un grup cald, blând, al creşterii emoţionale, facilitat de o persoană care să fi avut o experienţă asemănătoare, dar care să aibă şi instrumente preferabil terapeutice care să ne însoţească.

Am căutat în lung şi-n lat, peste nouă ţări şi nouă mări, şi nu am găsit acel grup. Aşa că mai întâi am devenit eu însămi persoana care să poată facilita acel grup, am cercetat intens literatura de specialitate şi apoi am scris o disertaţie despre această temă, ca să o înţeleg dincolo de experienţa mea personală. Iar acum am decis să creez şi să facilitez eu un grup de susţinere pentru “cealaltă femeie”.  

Ce este un grup de susținere?

Un grup de susţinere este format din 6-10 persoane care:

  • Trec sau au trecut prin experienţe similare;
  • Decid să împărtăşească experienţe personale, sentimente, strategii de adaptare (coping) şi informaţii care să le ajute să crească în ciuda şi datorită experienţei care le-a adus împreună;
  • Doresc să înveţe împreună, să primească şi să ofere noi puncte de vedere asupra situaţiei în care se regăsesc, să găsească împreună soluţii noi, creative, la care poate nu s-ar fi gândit niciodată altfel.

Cum ne vom organiza şi cât va costa?

  • Grupul se va întâlni de şase ori, o dată la două săptămâni. Vom stabili împreună orarul întâlnirilor. După aceste întâlniri vom decide împreună cum şi dacă mergem mai departe.
  • Întâlnirile vor dura circa 1.5 ore şi vor avea loc online, pe platforma Zoom.
  • Costul participării este de 900 RON (150 RON / întâlnire) şi va fi achitat integral sau în două tranşe. {Dacă nu eşti confortabilă cu acest preţ, dar doreşti să participi, vezi că în formularul de înscriere este un loc prin care poţi să îmi semnalezi acest lucru}.

Ce se va întâmpla la aceste întâlniri?

Fiecare întâlnire va avea o parte teoretică şi una practică, inter-activă. Temele teoretice tratate sunt alese şi adaptate din literatura de specialitate. Vom vorbi despre lucruri precum:

  • Caracteristicile “sindromului Ană”, definit astfel de mine pentru spaţiul românesc şi cunoscut în literatura internaţională de specialitate ca sindromul “femeie singură – bărbat căsătorit”.
  • Dinamici inconştiente în relaţiile dintre “cealaltă femeie” şi partenerul / partenerii săi.
  • Teoria ataşamentului şi felul în care ne influenţează în alegerea relaţiilor în care decidem să intrăm şi să rămânem.
  • Scenariul de viaţă – de ce “mi se întâmplă MIE?”.
  • Psihologia secretului – efectele sale asupra sănătăţii emoţionale, fizice şi spirituale.
  • Anatomia iubirii – ce se întâmplă în creierul şi în corpul femeii îndrăgostite.

Persoanele interesate vor primi referinţe bibliografice pentru aprofundare individuală.

În partea practică, inter-activă a fiecărei întâlniri vom aloca timp pentru exerciţii de reflecţie individuală, pentru a împărtăşi şi învăţa în diade sau sub-grupuri, pentru meditaţii ghidate, etc. De la o întâlnire la alta, participantele vor primi sugestii pentru aprofundare şi dezvoltare (“teme de casă”).

Înscriere

Înscrierea se face la acest link: https://forms.gle/apYjdRLHggFgjLMSA

De unde vine denumirea de “Cercul Anelor”?

În literatura internaţională de specialitate se vorbeşte despre sindromul “femeie single – bărbat căsătorit”. Mie mi s-a părut mai uman să vorbesc despre “sindromul Ană”, după cântecul lui Ioan Bocşa, care zice aşa:

“Ană, zorile să varsă / lasă-mă să mărg acasă / La cochii şi la nevastă / Ană, zorile să varsă. Ană, mândra me frumoasă / stânje lampa de pă masă / Lasă-mă şi nu mă lasă / Ană zorile să varsă. Că nevasta-i numa una / şi cochiii tătdeuna / Doru face cale-ntoarsă / Ană, zorile să varsă”.

Vocea lui Bocşa, versurile scurte şi acompaniamentul muzical au o valenţă hipnotică. Vrei să te întorci o dată şi încă o dată să asculţi, pentru că povestea spusă în aceste strofe este simplă şi surprinzător de onestă. Un bărbat căsătorit, tatăl a doi sau mai mulţi copii, a petrecut o parte din noapte cu “cealaltă femeie” din viaţa lui. Cel mai probabil aceasta din urmă este necăsătorită: putem să ne imaginăm că lampa de pe masă se află în casa ei (motiv pentru care ea este cea care o va stinge), în care ea poate să îl primească pentru că nu există un alt bărbat mereu prezent. Timpul petrecut împreună a fost de neuitat, aşa cum înţelegem indirect din versul “lasă-mă şi nu mă lasă”, dar acum el se reconectează cu datoria şi iubirea faţă de soţie şi copii, în faţa cărora “dorul face cale-ntoarsă” şi cere să fie lăsat să se întoarcă acolo unde îi este dublul rol acceptat social, acela de soţ şi tată.

Beneficiile unui grup de susţinere

  • Reducerea senzaţiei de a fi singura persoană care se confruntă cu situaţia respectivă;
  • Reducerea stresului, anxietăţii, manifestărilor depresive;
  • Îmbunătăţirea abilităţilor de a gestiona situaţii problematice;
  • Creşterea motivaţiei de a căuta, genera şi cultiva soluţii;
  • Creşterea stimei de sine, a sentimentului de a avea control asupra propriei vieţi, a speranţei;
  • Obţinerea de feed-back cu privire la acţiunile proprii.