fbpx

Cursul de Dream Management

Cursul de Dream Management este pentru tine dacă doreşti să aprofundezi ştiinţa şi practica realizării aspiraţiilor personale şi profesionale, în cadrul unui grup care îţi va potenţa parcursul prin încurajare, susţinere, conectare şi înţelepciune.  Oamenii care vin la acest curs îşi doresc mai mult sens în viaţă şi au senzaţia că pot să facă mai mult decât “atât” (orice este acest “atât” pentru fiecare dintre noi).

Musai să vii la acest curs dacă:

  • Speri că visurile tale vor ieşi din cotlonul în care stau pitite, pentru a-ţi aduce energie, bucurie şi un pic de magie.
  • Ai vrea să dobândeşti câteva abilităţi de bază ca să îi ajuţi pe cei din jurul tău să îşi realizeze visurile.
  • Vrei să fii parte dintr-o comunitate în care toţi cei de acolo vorbesc deschis despre aspiraţiile lor şi se ajută unii pe alţii să le realizeze.
  • Vrei să râzi, să te emoţionezi, să primeşti, să dăruieşti şi să îţi faci prieteni pe viaţă.

Unde are loc cursul de Dream Management?

Cursul de Dream Management are loc online, pe platforma Zoom. Pentru a participa, vei primi un link înaintea evenimentului. Ca să ai cea mai bună experienţă, este important să:

  • Te conectezi dintr-un spaţiu în care te aflii doar tu, ca să poţi să asiguri 100% privacy atât pentru tine, cât şi pentru ceilalţi participanţi: fiind un curs experienţial, este necesar să putem asigura cel mai înalt nivel de confidenţialitate;
  • Nu fii întrerupt/ă sau deranjat/ă şi să nu îţi propui să faci şi alte lucruri în timpul atelierului (ex. să găteşti, să mănânci, să ai grijă de copii, să întinzi rufele, să răspunzi la mesaje profesionale sau personale, etc.).
  • Ai webcam şi microfon pe care să le poţi folosi în orice moment. Toţi participanţii vor lucra cu webcam-ul deschis pe toată durata cursului. 

Cum se va desfăşura cursul de Dream Management?

Cursul este interactiv, alternând trei modalităţi de lucru: “pastile” de cunoaştere din ştiinţa realizării obiectivelor personale, reflecţii individuale (teme de casă) şi lucru în grup. Vor exista şase module:

  • În primul modul ne vom prezenta pe îndelete şi vom crea un “cerc” în care să ne simţim liberi să fim noi înşine, în forma noastră cea mai autentică. Pentru că asta este cea mai bună bază, atunci când vrei să creezi o nouă sau mai bună versiune a ta însăţi / însuţi.
  • Apoi, pas cu pas, vom aprofunda metoda COPIL pentru realizarea visurilor. COPIL e un acronim, în care C înseamnă “clarificare”, O înseamnă “obstacol”, P înseamnă “pas”, I înseamnă “Inimă Bună”, iar L înseamnă “Linişte”.
  • Vom învăţa să ne cunoaştem punctele forte (character strengths), să ne cunoaştem şi să ne îmblânzim sabotorii interni, să înţelegem cum funcţionează schimbările de comportament pe care dorim să le facem pentru a deveni persoana de care are nevoie visul nostru.
  • Vom învăţa să vorbim despre visul nostru, în mod clar, convingător şi entuziast, astfel încât cei din jurul nostru să se simtă inspiraţi şi nerăbdători să ne ajute să îl realizăm.

Vom lucra structurat, cu fişe de lucru şi chestionare de auto-cunoaştere validate ştiinţific, pe care le vom utiliza ca să ne pregătim pentru fiecare sesiune.

La fiecare întâlnire vei primi şi oferi resurse, ajutându-i pe ceilalţi participanţi să facă paşi spre visurile lor şi primind la rândul tău ajutorul lor. Cei curioşi şi iubitori de lectură, vor primi resurse bibliografice bogate, pentru a aprofunda şi continua călătoria, inclusiv după încheierea cursului.

De ce va funcţiona?

Atelierele şi cursurile de Dream Management funcţionează pentru că au o bază ştiinţifică solidă. Toate exerciţiile propuse sunt inspirate din cele mai recente cercetări din domeniul psihologiei pozitive şi al neuroştiinţelor. Câţiva dintre cercetătorii care ne inspiră sunt: Sonja Lyubomirsky (o somitate în studiul academic al fericirii), Shirzad Chamine (inteligenţa pozitivă), Susan Fowler (noua ştiinţă a motivării), Herminia Ibarra (tranziţiile în carieră), Heidi Grant Halvorson (realizarea obiectivelor propuse). La aceasta se adaugă experienţa celor peste 70 de evenimente de acest fel, la care au participat mai mult de 800 de persoane.

Când are loc următorul curs?

Următorul curs se va desfasura la inceputul anului 2023, cel mai probabil in luna februarie.

Înscrieri

Dacă eşti interesat/ă să participi, te rog să îmi dai de știre la [email protected].

Ce spun cursanţii de la ediţiile anterioare. Tu ai putea să fii unul dintre ei…

Adina Ungur, artist păpuşar, poetă şi scriitoare

Incredibil, însă, cuvântul „VIS” este mai mult decât magic. El nu este doar un cuvânt. Ci adună energii, disciplină, credință, curaj, determinare și multă speranță. Unii oameni greşesc, refuzând să înteleagă faptul că un vis bun poate stimula creativitatea, poate ajuta, poate aduce fericire, iubire, sănătate, împlinire și stare de bine. Am avut multe rezultate şi spectaculoase, concretizate în realizări evidente, palpabile, într-o perioadă foarte scurtă de timp. 3 visuri împlinite și încă două pe rol. Plus bonusul incredibil de la finalul cursului, adică faptul că am realizat ceea ce trebuie să fac la modul prioritar cu viața mea și cum se pot îmbina partea materială cu cea spirituală pentru a demara pașii într-unul din cele mai mari visuri!

Cosmina David, arhitect

Acest curs s-a diferenţiat prin disponibilitatea fizică şi emoţională a Mirelei şi valoroasa comunitate. Oricât de mult profesionalism ar avea cel care susţine cursul, dacă nu oferă atenţie cursanţilor pe întreaga perioadă, rămâi la nivel pur teoretic şi abandonezi. Am făcut multă introspecţie şi am avut multe conştientizări despre tipare după care funcţionez. Şi am început să îmi dau voie sa explorez ideea unei reconversii profesionale, fără să mă mai sperie teribil acest gând ca până acum.

Mădălina Vlase, judecător

Am avut foarte multe conștientizări, nu doar asupra lucrurilor pe care trebuie să le mai fac pentru a-mi îndeplini visurile, dar mai ales asupra lucrurilor la care trebuie sa renunț sau unde trebuie să mă schimb pentru a putea ajunge acolo. Şi mi-am dat seama că pentru mine Dream Management şi metoda COPIL a devenit un stâlp de susținere, o ancoră, o resursă la care apelez mereu atunci când mă simt în dilemă sau în impas, când nu știu ce să fac sau ce decizie să iau.

Maria Lupu, specialist HR

Am găsit răspunsuri pentru unele din comportamentele mele, am experimentat tehnici pentru îndeplinirea visurilor, am ieşit de multe ori din zona de confort, sunt mai curajoasă şi mai încrezătoare. Sunt mult mai atentă la discursul persoanelor şi văd multe visuri în jurul meu. Şi nu în ultimul rând, sunt mai conştientă şi preocupată de propriile visuri.

Nicol Vigu, creator de frumos şi alinătoare de suflete

Nu cred că există alte cursuri asemănătoare. Am crede noi că sunt asemănătoare, însă Dream Managementul e unic. Te iubesc, Mirela.

Camelia Vancea, psihopedagog

Au fost schimbări majore în activitatea mea profesională am învățat că a visa nu este același lucru cu a îndeplini un vis. De la idee până la acțiune concretă este un singur pas, unul mic… orice călătorie începe cu primul pas, pentru mine a fost acest curs. Sunt într-o etapă a vieții mele în care vreau poveşti care să se concretizeze în acțiuni, cu simplitate şi puţină disciplină.

Irina Milea, profesoară de germană

De la acest curs am dorit şi am primit argumente susținute științific, pe care le pot include în munca mea. Abordări diferite în interacțiunile interpersonale. Accesul la marile Adevăruri, care stau de multe ori ascunse sub nasul nostru și pe care avem nevoie să ni le reamintească cineva. Perspective noi asupra situațiilor vechi. M-am așteptat de la început la un proces susținut de autocunoaștere, dar nu m-am așteptat la viteza cu care s-a produs!

Adina Stoicescu, manager de proiecte

Am învățat foarte multe despre mine, prin relaționarea cu colegele, prin întrebările care au izvorât din toate direcțiile și la care poate nici nu m-aș fi gândit, dar care m-au pus de multe ori în situația de a analiza cu mai multă atenție cine sunt și ce îmi doresc să mi se întâmple mai departe în viață. Mi-am recăpătat încrederea în mine. Am descoperit ce putere are un grup în care nu ți-e frică să te arăți așa cum ești, pentru a descoperi cum poți să devii mai bun. Am găsit o Cale de urmat.

Dr. Elfriede Dörr, preot Cursul a adus împreună oameni care s-au conectat între ei într-o manieră esenţială. Asta cu simpla întrebare „Care este visul tău?”. Cuvântul „vis” a adus ceva ludic, a deschis spaţiul acela în care totul este posibil. Asta s-a întâmplat în contextul unor contribuţii teoretice bine alese şi aşezate deştept în succesiunea cursului. Sunt încă uimită de dinamica declanşată de cursul ăsta în viaţa mea!

Întrebări frecvente (FAQ)

  • Când va începe următorul curs curs?

Cel probabil la începutul lunii februarie 2023.

  • Cum te vei asigura că grupul este echilibrat şi armonios?

Eu sau o colaboratoare a mea vom avea o conversaţie iniţială cu fiecare participant în parte. Voi depune toate eforturile ca să mă asigur că acest curs este potrivit, în egală măsură, pentru toţi participanţii. În acelaşi timp, e important să existe un anumit nivel de diversitate, pentru a avea resurse eterogene în cadrul procesului de Dream Management şi pentru a putea să învăţăm lucruri noi unii de la alţii.

  • Este potrivit pentru mine acest curs dacă nu am niciun vis?

Daaaaaaaaa! Este foarte potrivit şi poate tocmai tu vei fi cel mai câştigat participant, pentru că activităţile pregătite sunt menite să te inspire şi să te ajute să primeşti noul în viaţa ta.

  • Pot să vin cu colegi de serviciu?

Poţi să vii cu oricine doreşti, dar aş vrea să ştii că pentru activităţi corporate sau de team-building am o ofertă de sine stătătoare, care e posibil să se poată plia mai bine pe nevoile voastre specifice. Dar hai să vorbim! Sunt sigură că o să găsim cea mai bună soluţie.

  • Am o întrebare care nu a fost adresată aici. Cum te contactez?

Aştept întrebările tale la adresa: [email protected]