Cauze sociale

Sunt ceea ce sunt pentru că am fost ajutată. Sunt extrem de recunoscătoare pentru educaţia de care am beneficiat pe parcursul întregii vieţi: grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu, liceu, facultate, master, doctorat, nenumărate cursuri academice, certificări, etc. Pentru faptul că am avut întotdeauna (cu foarte mici excepţii) ce mânca. Pentru faptul că am putut participa, de mică, la programe de educaţie alternativă, care mi-au dat speranţă şi m-au ajutat să cred în mine. De aceea, susţin următoarele proiecte sociale despre care aș vrea să vă povestesc mai jos.

PlayHood

Am crescut în comunism până la 12 ani. Multe lucruri erau rele, dar unul din lucrurile bune a fost că aproape toţi copiii, indiferent de statutul social al părinţilor, puteau participa la fel de fel de cursuri. Eu am făcut aşa: atletism, balet, modelism, handbal şi multe altele. Acum copiii săraci nu mai au acces la astfel de cursuri prin care să îşi poată dezvolta caracterul şi personalitatea, pentru că toate acestea sunt pe bani. Ba chiar şi şcoala e pe bani (vezi costurile ascunse ale educaţiei). Dar în cartierul Ferentari, cel mai rău famat cartier al Bucureştiului, există o trupă de teatru – PlayHood. Povestea trupei e frumos spusă aici. Eu îi susţin (şi vă invit şi pe voi să faceţi asta), pentru că fac minuni. Nu e vorba doar despre teatru. E vorba despre speranţă. Uneori singura.

Un sat pentru Mădălina

În 2013 eram la metrou Basarab. O fetiţă cerşea pe peron cu un nou-născut în braţe. Bebeluşul dormea atât de profund în haosul de la metrou, încât m-am gândit că poate era unul din acele cazuri de copii drogaţi ca să doarmă în timp ce cineva îi foloseşte pentru cerşit. Eram hotărâtă să chem poliţia, aşa că am urmărit mişcările fetei ca să pot să îi comunic semnalmentele. Dar după un timp am observat că se uita duios la bebeluş. M-a săgetat inima: oare să fie această fetiţă mama acelui bebeluş? Am intrat în vorbă. La nici 16 ani, Mădălina nu era doar mama acelui bebeluş, dar şi a unui alt copilaş. Restul e istorie, consemnată cu mai mult talent de către cei de la Decât o Revistă. Podcastul care îi redă povestea a fost în “top 10 ale celor mai bune podcasturi din România”. În jurul Mădălinei s-a ivit o comunitate care a ajutat-o să îşi construiască o căsuţă, să crească cu demnitate copiii (cât se poate) şi chiar să revină la şcoală.

Pâine și mâine

Pentru că pentru mine mâncarea şi accesul la educaţie nu au fost niciodată o problemă, dar pentru că ştiu că pentru mulţi copii din România mâncarea şi educaţia sunt un lux, susţin proiectul Pâine şi Mâine al organizaţiei World Vision România. Prin acest proiect copii din familii foarte modeste din mediul rural primesc o masă caldă la şcoală şi sunt susţinuţi pentru a-şi continua studiile. Mai multe despre acest proiect: www.painesimaine.ro.