fbpx

Viziunea

Eu poate nu aş fi îndrăznit, dar absolvenţii cursurilor de Dream Management au spus clar: vrem ca în 5-10 ani programul de Dream Management să ajute 30-50% dintre români să se conecteze cu visurile proprii, să pornească pe drumul realizării lor şi să înveţe să se ajute unii pe alţii în acest sens. Mai mult, vrem ca în 5-10 ani Dream Management să devină materie opţională în şcoli sau abordare trans-disciplinară, pentru a facilita conectarea învăţării cu forţa motivaţională cea mai înaltă, reprezentată de visurile elevilor, aşa cum explic în acest video.

Visez la o lume în care e firesc să îi intrebi pe cei din jur: “Şi…? Care e visul tău?”. în lumea în carea trăiesc acum, ne întrebăm unii pe alţii: “Ce mai faci?”. Iar apoi dăm şi primim răspunsuri de complezenţă, care nu fac decât să ascundă străveziu rănile din suflet sau singurătatea în care ne scăldăm. Irosim mii de ore în conversaţii lipsite de importanţă, după care ne dăm seama cât sunt de plictisitoare zilele noastre, anii noştri şi toată viaţa noastră. Nu irosim doar ore, ci şi energii incredibile, care ar putea să fie folosite pentru a face din România un loc mult mai bun.

“Care e visul tău?” e o întrebare aparent banală, dar care dacă ar deveni obicei naţional ar putea să schimbe … cam totul.

  • În familii am vorbi mai puţin despre conflictele mocnite şi mai mult despre cum realizăm obiective mici şi mari. Am folosi mai puţin timp pentru a certa copiii şi mai mult ca să îi ajutăm să îşi formuleze şi realizeze micile sau marile dorinţe.
  • În şcoli şi licee am simplifica mult prea sofisticata programă şcolară, ca să îi învăţăm pe copii lucruri mult mai importante: cum să fie cu adevărat fericiţi prin dobândirea de cunoştinţe cu adevărat utile şi utilizarea lor pentru a realiza lucruri care le plac cu adevărat.
  • În companii sau la locul de muncă, oriunde ar fi el, am petrece mai puţin timp în activităţi de socializare negativă (bârfă, obstrucţionări, certuri) şi mai mult ajutându-ne unii pe alţii să evoluăm.
  • Seniorii noştri ar putea să îşi înceapă o a doua, mai energică şi mai fericită viaţă, în care nimic nu îi mai opreşte să îşi îndeplinească visuri la care poate au năzuit toată viaţa.
  • Partidele noastre politice ar adapta această întrebare în “Care e visul tău pentru România?” şi ar avea dezbateri de substanţă, care să ne pregătească pentru viitor.
  • Sistemul bancar şi alţii ar folosi metafora visului nu doar pentru a vinde produse, dar şi pentru a-şi ajuta angajaţii şi clienţii să le realizeze cu adevărat, prin programe de Dream Management, care ar deveni “normale”.
  • Asociaţiile românilor din străinătate ar putea să “adopte” visuri ale copiilor dezavantajaţi sau ar putea să creeze o reţea în care membrii să se ajute unii pe alţii să îşi realizeze visurile. Când ar veni acasă românii plecaţi ar fi curioşi să audă despre visurile celor rămaşi şi ar povesti, la rândul lor, despre visurile proprii.