fbpx

Cui mă laşi? Visul meu are nevoie de tine.

Am făcut deja multe cursuri si formări în cei 23 de ani ai mei, dar anul acesta am făcut cel mai inedit curs din toată viaţa mea. Un curs în care am învăţat cum să vorbesc cu oamenii despre… visurile şi aspiraţiile lor cele mai înalte. Un curs de Dream Management. În cadrul acestui curs a trebuit să facem practică, aşa încât am vorbit cu tineri de vârsta mea despre visurile lor. Una dintre aceste conversaţii m-a marcat şi mi-a deschis cu adevărat ochii cu privire la puterea conversaţiilor de Dream Management. 

Era o seară obișnuită de sâmbătă, de boardgame, în care m-a întrebat: Cum ziceai tu că se numește arta aia de a face din vis realitate? Și așa am început să îi povestesc despre Dream Management. Deși mai vorbisem cu ea și în alt context despre asta, se pare că acum avea relevanță mai mare. Mi-a spus cu seninătate că visul ei cel mai mare este să aibă bani. Foarte mulți bani, aşa de mulţi încât să nu îi poată număra fizic…

Mi-am dat seama că este un vis „tranzacțional” și că pare să fie un vis pentru a atinge un alt vis de care poate nu era foarte conștientă. Se imagina pe o insulă exotică în timp ce i se cânta la chitară melodia preferată. Părea foarte fericită când vorbea despre visul ei de a avea mulţi bani, dar eu simţeam că acesta e un vis de suprafaţă, că în spatele lui se afla mult mai mult. Dar apoi m-am îndoit: „Cine sunt eu să gândesc asta?” M-am detașat de propriile gânduri şi am invitat-o să vorbească, să își clarifice visul. Şi-a închipuit cu lux de amănunt cum o să fie în viitorul acestui vis împlinit. Se gândise adesea la asta. Era un vis cu rădăcini adânci se pare.

Dar dintr-o dată, privirea ei a rămas în gol și a zis: „Adevărul este că vreau să am tot ce n-am avut. Vreau să îmi întrețin familia. Să se oprească suferința din cauza lipsei banilor… să se oprească la mine. Să fac eu diferența”. S-a oprit aici discuția din acea seară. M-am emoţionat. Am înţeles perfect ce voia să spună. Dar m-am şi întristat: dacă era pe-aşa, valorile ei erau departe de a fi în acord cu ale mele, mai ales când a zis: ”Aș face orice să devin bogată. ORICE!”. Eu m-am retras, dar ea a rămas cu gândul la discuție…

Mi-a scris după câteva zile:Cui mă lași? Visul meu are nevoie de tine.Am fost surprinsă. Şi m-am simţit provocată: Oare pot să ascult în continuare pe cineva care are un set de valori atât de diferit de al meu? Dar am stabilit totuşi o întâlnire, doar noi două. Măcar să încercăm.

Timp de o oră am ascultat-o şi i-am pus întrebări pe baza metodei COPIL, pe care o învăţasem eu la cursul de Dream Management. COPIL e un acronim, în care fiecare literă se referă la o strategie bazată pe evidenţe ştiinţifice. C vine de la clarificare, O vine de la analizarea obstacolelor, P vine de  la identificarea paşilor mici, I vine de la „inimă bună”, o metaforă pentru a reprezenta sistemul social de sprijin al visului, L vine de la liniştea pe care avem nevoie să o construim în sufletele şi minţile noastre pentru a putea să facem ceea ce ne dorim cu adevărat.

La final, a ieşit un plan de acțiune bine pus la punct astfel încât ea să poată să câștige mai mulți bani în fiecare lună. Lucrând în educație, şi-a propus să inițeze un proiect personal în care să ofere ateliere pentru copii. Urma să lucreze zilnic la acest proiect, după programul de la serviciu, timp de 2 h. În programul său zilnic a mai trecut și timp pentru sport, ora exactă de trezit de dimineață, orele de masă, o serie întreagă de acţiuni, care să o menţină sănătoasă, motivată şi energică.

Proiectul personal l-a pus la punct chiar a doua zi după discuție. Au mai urmat și ale întâlniri de ajustare a planului. După încă 2 săptămâni m-a sunat să îmi spună că se simte alt om. Se trezește de dimineață, face sport, e plină de energie şi e pur şi simplu fericită. Mai mult, se ține și de un program de yoga și simte că se reconectează la sine și că aceasta este viața pe care și-o dorește, care îi face inima să bată mai tare.

Cel mai greu îi este să renunțe la timpul petrecut cu prietenii, timp în care doar vorbeau sau ascultau muzică. Și-a propus să nu mai facă asta zilnic, ci poate doar vineri, sâmbătă și duminică. După două săptămâni a început să se vadă cu prietenii și să piardă doar o noapte pe săptămână. Înainte, aceste nopţi albe erau mult mai frecvente. De aproape o lună se ține de programul făcut. Sunt bucuroasă că este determinată să obțină ce își dorește în acest moment al vieții şi am învăţat că visurile noastre sunt motorul cel mai puternic pentru orice schimbare.

Cu astfel de problematici se confruntă mulți studenți. Banii devin un scop pentru care sunt dispuși să îi sacrifice calitatea studiilor și chiar timpul liber. Cu sinceritate spun că m-a întristat să constat că visul cel mai mare al unei tinere cu vârstă puțin peste 20 de ani este să aibă foarte mulți bani. În primă fază, aproape că nu mai conta cum să îi facă, doar să îi aibă. Oare viața la 20 de ani se rezumă la bani? Întâi m-am gândit: Ar putea alege să facă orice în viața asta. Poate un vis mai măreț… Oare unde s-au ascuns visurile transformaționale? Oare s-au spulberat sau sunt doar amorțite de atâta goană după bani? Paradoxal, tinerii își doresc să ”își trăiască” viața, dar acest lucru necesită bani mulți, cred ei. Și aleg drumul banilor și ajung să își piardă sufletul pe drum. Ajung la destinație, dar fără să mai simtă satisfacția.

Mă bucur că în acestă experință mi-am ținut în frâu gândul sabotor care judeca visul fetei. Cine sunt eu să spun ce vis să aleagă pentru viața sa? Sunt doar o oglindă pentru cel din față, mi-am răspuns tot eu la întrebare. Au intrat în conflict valorile male și ale sale, însă acest  lucru nu este firesc să blocheze canalul de comunicare între noi. Nu este în regulă să mă împiedice să îl însoțesc pe „client”, să îi fiu alături și să îi pun întrebările potrivite.

Una peste alta, această întâmplare a fost transformatoare şi pentru mine. Am învățat că oamenii sunt diferiți și că au libertatea să își trăiască viața pe care si-o doresc în acel moment. Lucrurile se pot schimba în timp, firește. Adesea, din exterior avem poate tendința de a da sfaturi celorlalți, crezând că lucurile se văd mai clar din exterior… dar nu o să putem niciodată să le simțim din interior, să ne transpunem în totalitate în trăirile, simțirile și experiențele celuilalt, care, în fond, au o influență majoră asupra modului în care acesta percepe viața.

Poate că banii sunt un scop sau un mijloc de a ajunge la mult-dorita fericire. Poate că cei care ”aleargă după bani” (până și în această expresia, ”a alerga” exprimă disconfortul creat, care te face să și transpiri, dar și perseverența cu care te menții în mișcare) au nevoie de diverse experințe până să conștientizeze ceea ce este cu adevărat important pentru ei și poate că toată viața vor vedea banii ca pe un scop și acest lucru este ok. Suntem diferiți. Stăpânii propriilor vieți. Când drumul devine greu sau neclar, putem să alegem să fim perseverenți și să continuăm să pășim pe el, să alegem un alt drum, sau să creăm un drum complet nou, al nostru. Orice am alege, din toate învățăm să fim versiuni mai bune ale noastre și să fim mai aproape de noi înșine și mai ales de visurile noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *