Scrisoare din inchisoare
Familia noastră a primit o scrisoare. O scrisoare din inchisoare. De la Aiud.
Acum cinci ani un vecin de-al nostru de la ţară a avut o zi cu mare ghinion. Să zicem că pe vecin îl cheamă Vasilică. Vasilică era un băiat ca mulţi alţii din satul ăsta fost săsesc din judeţul Sibiu, de unde acum 20 de ani sașii au plecat, lăsând un gol în ţesutul social și cultural. Ca urmare a plecării lor, multe familii de români au putut cumpăra frumoase proprietăţi, lăsate în urmă de sași. Noi am cumpărat o livadă, la început cu ideea de a avea și noi un petec de pământ, dar mai apoi de dragul grădinii liniștite și de unele pensionări anticipate, ne-am chibzuit să construim și o căsuţă. Vasăzică noi în sat suntem venetici, ca toţi cei care nu trăiesc aici de cel puţin câteva generaţii, dar încercăm să ne integrăm: mergem la biserică, donăm alimente cu ocazia a diferite praznice, mai lăsăm vecinii să ia mere din livadă, mai ajutăm copiii săraci care vin la școala din faţa livezii noastre, mai interacţionăm cu primarul la vreo ocazie și așa mai departe.
Pe Vasilică, familia noastră l-a văzut crescând. Știam că nu merge la școală, dar câţi copii din sat nu erau în aceeași situaţie? Știam că tatăl lui era alcoolic și îi cam bătea, dar câţi copii nu erau ca el? Știam și că mama lui i-a părăsit pe el și pe tatăl lui, ca să se ‘recăsătorească’ cu alt alcoolic, dar care poate o bătea mai puţin. Dar ce să faci într-un sat în care oamenii beau și fac rele și mai mari? Știam că Vasilică s-a ‘înhăitat’ cu ăia a lu’ V., niște ‘niamuri nespălate’, cum avea să îi numească Vasilică mai târziu, în scrisoarea despre care vorbim. Dar eram și noi ocupaţi cu ale noastre și oricum, răi cum erau, poate ăia ai lu’ V. erau mai buni pentru Vasilică decât singurătatea totală.
Crescând mari, Vasilică și ăia ai lu’ V. au început să se intereseze de fete, dar cine să stea cu niște băieţi ca ei: analfabeţi, săraci lipiţi, fără nici o perspectivă, cam scandalagii, puși pe alcool, veniţi din familii destrămate? Fetele din sat în nici un caz nu. Așa că ăia ai lu’ V. au găsit o soluţie: au ‘găsit’ pe undeva o fată de la orfelinat, încă minoră, pe care au adus-o acasă și pe care au ‘măritat-o’ cu unul din băieţii lor. Nu după multă vreme fata a rămas însărcinată. Se știe că la ţară, în familiile în care sărăcia e mare, nașterea unui copil aduce, cel puţin pentru o perioadă de doi ani, o sursă de venit sigur. ‘Mare rău au făcut ăștia, cu legea astea’, zice mami. ‘Că uite-așa, de dragul banilor, ăștia săraci fac copil după copil, programaţi la fiecare doi ani, ca să aibă ce bea după ei’. Mami știe de multe ‘fabrici de copii’ și e foarte supărată de fiecare dată când își amintește că ‘pe copiii ăia nu îi trimite nimeni la școală și o să ajungă toţi ca Vasilică’.
După o vreme ăia ai lui V. au mai adus o fată, să fie și pentru Vasilică. De data asta, fata avea deja un copil mic, o fetiţă tare draguţă. Lucrurile au fost bune pentru o vreme. Până în ziua cu ghinion, când Vasilică s-a îmbătat și a încins o ceartă cu ăia ai lui V. Cearta a început ‘normal’, ca multe altele în ocazii similare, numai că acum ăia ai lu’ V. i-au prins punctul slab și au început să îi spună că fata lui e o curvă cu care ei deja s-au culcat cu toţii și că el e un fraier să fie așa de fericit. Că ce își închipuie el, că e un prost, că aia numa’ îi cheltuie banii (care?). Furios, Vasilică se duce acasă, ia fata la rost, o ia la bătaie, îi dă cu ceva în cap și fata moare pe loc.
Vine poliţia, constată, Vasilică e găsit vinovat, ia pedeapsa maximă (cine să-i ‘pună avocat’?), merge la închisoare. Sărac, disperat, fără nici un sprijin. Mami de un Crăciun îi trimite, din partea familiei, o sută de lei și o scrisoare de încurajare. Mai jos e răspunsul lui:
‘’Buna Niaiuoane
Poţi afla ca sunt bine să nă tos pe care ţo doresc și ţie. Am primit bani de la dumnitale și iţi mulţumesc din tot suflet meu și mie rusine de dumneata că mai azutat mult si mai mult ca familia mea ca de cand am căzut la pușcarie ouitat de mine am 5 ani și ovenit odată la mine o zis că nu îi ânteresează că ce am făcut să plătesc cu viaţa mia dar luna ce vine pe întîi Februare intră în viguare codu Penal și se face redozări și poat îmi ia ceva din pediapsă că se face reașezări de pedepse și vin mai repede acasă aici mă duc la școală și lucru la păpuci și ne dă cîștig 7 zile pe lună. Am 5 luni de cîștig și ma duc și la cursuri de frizerie și de calculatoare și de construcţii și acolo ne dă cîștig zile. Și aștept să ies afară de ici să văd ce mai pot face că nu știu ce mai pe afară la ce sărăcie îi afară că nu mai am pe nimeni nici pe tata în viaţă sunt sigur în viaţă nici niam nu vrea să mai audă de mine, mie îmi pare rău ce am făcut am greșit mult faţă de toată lumia si vreu să aflu de V. ce mai sunt cu iei poate mă răzbun și îi scot din lume ca modistrus totă familia si nu mai vreau să mai vorbesc de iei zegoși niamuri nespălate. Îi mulţumesc în codată din suflet pentru azutoru tău și îţi doresc multă sănătate. Și acuma mă retrag nu în ainte de aţi dori tot binele din lume si sănătate.’’
Vasilică a făcut o greșeală mare. E adevărat. Dar nu pot să nu mă întreb ce e cu ţara asta, în care copiii trebuie să înveţe să scrie la închisoare (Vasilică nu știa să scrie deloc când a plecat la închisoare). Oare dacă Vasilică ar fi mers la școală ar fi ajuns același ucigaș? Ce motiv a avut Vasilică să nu meargă la școală într-o ţară în care învăţământul e ‘obligatoriu’? Casa lui era la nici 10 minute de școală! Iar dacă s-ar fi dus la școală, oare i-ar fi putut transmite aceasta câteva valori care să îl impiedice să își ucidă iubita? E legitim să mă aștept ca școala să aiba astfel de efecte benefice asupra societăţii? Dacă răspunsul e nu, atunci eu, cetăţean și disciplinat contribuabil, de ce trebuie să plătesc pentru un sistem care nu oferă nimic relevant pentru societate? Iar dacă rapunsul e da, cine poartă răspunderea civică și poate chiar penală pentru această triplă crimă: 1. o orfană e ucisă, 2. lăsând în urmă o altă orfană, 3. de către un tânăr care își va petrece viaţa în închisoare (pe banii contribuabilului)? Dacă în România există așa-zisul ‘învăţământ obligatoriu’, cine se asigură în România că învăţământul obligatoriu e obligatoriu? De ce dacă e obligatoriu nu e obligatoriu? O sa îl parafrazez pe cetăţeanul turmentat și o să întreb: ‘Da’ eu pe cine trebuie să fiu furioasă?’
De asemenea, nu pot să nu mă întreb cum au ajuns (numai în satul meu!) două fete minore, din sistemul de protecţie a copilului, să trăiască și să moară în astfel de condiţii? Câte astfel de fete mai sunt? Din nou, eu, contribuabil domesticit plătesc pentru ca acești copii să fie îngrijiţi de către stat în condiţii umane și sunt supărată când statul nu își face treaba, pentru că eu îi dau în fiecare lună o ‘căruţă de bani’ (cum ar zice Vasilică, care dacă ar știi cât e de mare căruţa aia probabil că m-ar lua la bătaie și pe mine).
De supărare am avut acum câteva zile o discuţie cu un expert care e implicat într-o evaluare a sistemului de protecţia copilului. I-am spus păsul meu, că iată, acești copii sfârșesc în număr așa de mare în închisori și mă întrebam: ‘Oare nu ar fi mai eficient economic pentru stat să le ofere serviciile necesare pentru ca pe termen lung să îi ţină departe de închisoare?’. Sistemul penitenciar are niște costuri, care cu siguranţă nu sunt deloc mici. Răspunsul năucitor al acestui expert este că… ‘nu’. Nu este mai eficient economic. La cât de mult costă un copil școlarizat, pentru stat e mai avantajos ca un număr cât mai mare de copii să abandoneze școala și să își asume riscul ca unii dintre ei să ajungă mai târziu la închisoare. Cu atât mai mult cu cât închisoarea generaţiilor actuale de copii va fi responsabilitatea generaţiilor viitoare de… politicieni!
Vai, în ce ţară trăim?
Și mai ales până când? În mintea mea încolţește o idee… Bazată pe mecanisme juridice specifice unui stat modern. O mai coc puţin și apoi poate că o să îndrăznesc să o ilustrez tot aici.
Între timp, în familie, ne gândim cum să îi răspundem lui Vasilică. Am vrea să îl ajutăm mai mult, dar nu știm
Lasă un răspuns