Schimbătorul de impresii: tu cum ţi-ai petrecut Vinerea Mare?

Locuind foarte aproape de biserică, la ora 7 mă trezeşte dangătul clopotelor, amintindu-mi că azi e Vinerea Mare şi că am venit ‘acasă’ nu numai pentru părinţi şi cozonaci, dar şi pentru a rezolva musai o problemă administrativă. Carevasazică am treabă cu ‘statul’. Cu acest ‘stat’ pe care dacă putem, preferăm mai degrabă să îl ocolim, dar când nu mai putem să îl ocolim… mai bine să ne trezim devreme pentru a fi siguri că întâlnirea cu el va avea o şansă de izbândă.

Nu trag mare nădejde că o să reuşesc să rezolv – în Vinerea Mare! – ce am trebuinţă. Sunt deja pregătită sufleteşte pentru ideea de a sta acasă până marţi. Mă ridic totuşi din pat, în ideea de a da o raită, ca să mă orientez cel puţin în problemă. Ajung la prefectură la ora 8.25. Pe uşă, un afiş care anunţă că programul cu publicul începe de la ora 8.30. In mod suspect – nu e nici o coadă. Imi fac socoteala că o fi din cauza sărbătorii pascale. Aştept cuminte în faţa uşii. Vine un domn care, nonşalant, apasă pe clanţă şi intră, privindu-mă oarecum mirat. Il gratulez în gând: ‘da, suntem în România, se bagă în faţă, clar!’. Dar intru şi eu, ca măcar să fiu a doua la coadă, dacă tot m-am trezit de dimineaţă. Dau într-un hol şi apoi într-o sală în care se află câteva scaune pe care se află deja câţiva muşterii (‘Aha!’, îmi zic în gând) care aşteaptă liniştiţi în faţa a trei ghişee la care nu e nici un funcţionar. Aşteptăm un pic, eu deschid ziarul cu care venisem înnarmată. La 8.30 precise, şi nu trecute fix, apar şi funcţionarii publici, care se pun pe treabă. Da, aici trebuie să vă semnaţi vă rog, aici trebuie să completaţi un formular, luaţi loc la masă, trebuie să plătiţi o taxă de 10 lei dacă doriţi în regim de urgenţă, vă rog poftiţi la casierie şi apoi reveniţi la noi, foarte bine că aţi printat formularul de pe internet, e acelaşi cu cel pe care îl utilizăm şi noi şi în felul ăsta ne şi ajutaţi un pic să meargă mai repede, poftiţi aici pix, nu trebuie să vină soţul dumneavoastră în ţară, e destul şi o procură şi aşa mai departe. Organizare şi eficienţă, astfel încât la 8.38 am rezolvat totul, fără probleme, fără ‘atenţii’ şi cu zâmbetul pe buze. Să nu îmi vină să cred! Să cad pe jos, cum se zice pe la noi.

De atâta neîncredere, zic ‘ia, să dau o raită prin centru, să văd ce au mai făcut ăştia prin oraş’. Un soare frumos, special comandat pentru ocazie, mă îmbie. Merg în piaţa mare, cumpăr o gogoaşă pe drum, admir pălării ţigăneşti şi fuste colorate cum e portul unora dintre locuitorii urbei, mă uit prin vitrine, ajung în Piaţa Mare, cumpăr două cărţi de la singura librărie deschisă la ora cu pricina, mă aşez pe o bancă la soare, ascult turiştii matinali. Certo, questa citta’ e’ bellissima! Would you mind taking a photo of us? Parelez-vous francais? A, ştiţi eu sunt de la Baia Mare, dar fiica mea s-a mutat aici de 25 de ani şi de Paşti vin întotdeauna la ea, pentru că e mai gospodină decât cea care a rămas la Baia Mare, iar aici atmosfera e mult mai frumoasă de Paşti, uitaţi aici zici că eşti în străinătate, aţi văzut ce frumos au amenajat în colţul acela de piaţă cu iepuraşi şi mieluşei?

Iepuraşi şi mieluşei?! Dar unde sunt? Oare mai dorm? Să fie asta România?

Da, Sibiu e aievea şi e în România. Dar e drept că e şi Vinerea Mare. Poate în Vinerea Mare aşa e în toate oraşele din ţară… mai ştii?!

Tu cum ţi-ai petrecut Vinerea Mare? Hai să facem schimb de impresii, poate aşa ne dumirim…