De la TREBUIE la VREAU: primul atelier al unei absolvente a Şcolii de Dream Management!
Pentru a primi diploma de Dream Manager, absolvenţii şcolii de Dream Management trebuie nu doar să participe activ la cel puţin 12 dintre cele 14 module ale şcolii, dar şi să aibă un portofoliu de final. Poţi să închei şcoala şi dacă nu îndeplineşti aceste condiţii, dar în lipsa lor, nu eşti “acrediat” ca Dream Manager, care lucrează conform standardelor şcolii. Portofoliul de final include: 1. Un eseu despre progresul în dezvoltarea personală şi asumarea identităţii de Dream Manger; Recenzia unei cărţi din cele studiate sau din bibliografia generală a programului; 3. Prezentarea unui studiu de caz cu privire la o conversaţie individuală de Dream Management sau un atelier de Dream Management.
În cadrul şcolii noi am primit şi dezvoltat împreună “scenariul” unui atelier de Dream Management “clasic”. “Clasic”, pentru că Mirela, fondatoarea şcolii, a susţinut aproape 100 de astfel de ateliere, în care a testat ce funcţionează cel mai bine, iar apoi a creat ca un fel de reţetă pentru noi.
Ca o elevă pasionată şi conștiincioasă, am parcurs cu atenţie “scenariul” atelierului de Dream Management și m-am pregătit să îl susţin. Aflând că sunt emoţionată (cu cine să organizez eu atelierul ăsta?), prietenele mele au sărit în ajutor:
– Hai că venim noi! Suntem curioase! Fă-l și venim!
M-am bucurat dar m-am şi codit un pic. Aş fi vrut totuși o provocare mai mare: cum să-mi depășesc limitele cu prietenele mele?!
Așa că am vorbit cu cu o prietenă, profesoară de arte, să merg la ora ei de dirigenție. M-am apucat de citit din nou cartea “Dream Management” să înțeleg mai bine viziunea Mirelei, căci e conceptul ei, la care a lucrat ani de zile, și să nu fac vreo prostie! Mă consult şi cu partenera mea de responsabilitate, care mă încurajează, dar chiar înainte să termin conversația, ea mă întreabă:
– Sunt curioasă, Andreea, când organizezi acest atelier?
Pfff…asta e una dintre cele mai importante întrebări din cadrul pregătirii noastre ca Dream Manageri! Întrebarea care încurajează la acţiune, la aducerea ideilor din abstract în realitate. Trebuie să spui clar data și să fii sigur că aia e, fără loc de întors.
Am bâiguit data pe care o agreasem cu prietena mea profesoară. Mă reapuc de studiu, de data asta cu focus pe tineri. Am vorbit cu copiii proprii şi le-am prezentat o variantă pe scurt a atelierului, ca să văd dacă le trezesc interesul și curiozitatea. Au fost foarte serioși, mi-au dat feedback pozitiv şi sugestia de a folosi mai mult limbajul lor.
Eram mulțumită de acest pas, am conceput invitația, dar am tot amânat să fac ceva concret, până când elevii nu au mai fost disponibili din varii motive.
Înapoi la prima opţiune: ia agenda atelierului şi modific-o pentru un grup de adulţi. Pe măsură ce se apropia ziua cu pricina, m-au trecut toate stările… Cum să țin minte atâta informație? Dacă o să mă blochez? Dacă nu zic tot? Dacă mă întreabă ceva și o nu o să fiu în stare să răspund? Dacă termin prea repede? Dacă mă lungesc prea mult? M-am înregistrat citind momente din “scenariu” și l-am ascultat în căști când făceam antrenamentul meu de mers pe jos. Nicio emoție, niciuna! Cum să transmit eu oamenilor ceva, dacă eu nu simt nimic? M-am înregistrat video: voce tremurândă, nesiguranță…. Aveam dreptate deci: nu pot să fiu trainer! Fac studiul de caz și gata, nu cred că mai fac așa ceva!
În dimineața cu pricina eram hotărâtă: faci atelierul, deci mobilizarea! Aveam emoții fantastice, dar le-am lăsat să-și facă de cap: ştiam că fac parte din proces.
“Bine ați venit la primul meu Atelier de Dream Management!” așa mi-am început prezentarea, concentrându-mă pe ce aveam de făcut. M-am trezit prinsă în povestea cărții “The Dream Manager” a lui Matthew Kelley, narând cu plăcere ce am citit, fascinată din nou de esența vieții descoperite de managerii de la Admiral.
Cred că le captasem şi lor atenția! Pe măsură ce participantele mele se emoționau, amintindu-și de visurile lor din copilărie, a apărut o senzaţie de încălzire a inimii mele și un imbold de a le îmbrățișa. Am conștientizat că e un început bun, deci nu prea are ce să se întâmple rău.
Au primit cartonașele cadou, pe care le pregătisem, pentru ca ele să îşi scrie visurile. Deși acest moment, în care ele îşi scriau visurile, ar fi putut să fie un moment de respiro pentru mine, am ales să le privesc cu atenţie, în loc să mă relaxez puţin. Nu știu cum să descriu… mă simțeam ca într-o bulă ce plutea de la una la alta, mișcată de emoţiile lor. La oricare mă uitam, chiar dacă una era gânditoare, alta foarte concentrată, parcă le auzeam inima bătând.
Iar oftatul și momentul de tăcere ce a urmat întrebării “Cum a fost pentru voi să scrieţi această listă a visurilor voastre?”, a însemnat și momentul în care i-am spus fricii mele că poate pleca, pentru că sunt în siguranță.
Din momentul acela m-am simțit liberă! Am putut să separ “scenariul” și cadrul “standard” al atelierului de cine sunt eu și cum simt eu să transmit informația. N-am avut problemă să-mi arunc ochii pe notiţe, dar m-am lăsat dusă de val și totul a venit natural. Conversația de Dream Management a pornit fără teamă, iar schimbul de emoții cu prietena noastră care şi-a împărtăşit mai pe larg unul dintre visuri mi-a dat putere și energie.
Nu mai TREBUIA nimic, legat de acel studiu de caz. Eram maxim de emoționată dar mă simțeam “de acolo”. Am simțit un val de plăcere și satisfacție că ceea ce pregătisem eu şi ceea ce studiasem în aceste luni de când sunt la şcoala de Dream Management, are efect.
Nu mai era o “temă” de la şcoală. Era Atelierul Meu și am simţit că-mi cresc aripi! Aripi de Dream Manager. Mi-am dat seama că vreau să mai fac asta. Vreau să mai experimentez senzațiile și emoțiile acestea. Și mi-am adus aminte de ceea ce spunea Herminia Ibarra în cartea ei “Working Identity”: “Pentru a ne lansa din nou, trebuie să ieşim din noi înșine, trebuie să acționăm!”
Andreea Nicolescu este consilier de dezvoltare personală, proaspăt Dream Manager şi blogger. Articolele ei pot fi citite aici.
Lasă un răspuns